Programator JavaScript – Node.js & React

  • Joburi

Căutăm programator JavaScript, dar mai ales cu experiență pe Node.js și React, cu cel puțin 2-3 ani de experiență în acest domeniu. Vei face parte dintr-o echipă dinamică și tânără, iar principala ta responsabilitate va fi dezvoltarea de aplicații web și alte implementări conexe. Avem nevoie de oameni cărora le plac provocările și care sunt pasionați de ceea ce fac. Credem că oamenii cu adevărat dedicați pot schimba lucrurile.

Responsabilități

• Analizezi cerințele clientului și recomanzi soluții inovatoare și eficiente pentru o experiență cât mai bună de utilizare
• Colaborezi cu managerul de proiect pentru a înțelege nevoile clientului și comunici progresul proiectului
• Scrii cod eficient și, în același timp, estetic
• Vii cu idei și soluții noi și inovatoare
• Ești la curent cu problemele din industria IT și tendințele curente, în special în ceea ce privește accesibilitatea, optimizarea utilizării interfețelor și tehnologiile cele mai noi, în vederea utilizării acestora în proiectele viitoare
• Testezi și rezolvi problemele apărute în interfață
• Analizezi cerințele și specificațiile de pe proiect

Abilități dorite și experiență

• Experiență de minimum 2-3 ani ca programator JavaScript
• Experiența de lucru cu mediul Node.js și cu librăria React este obligatorie
• Experiența de lucru cu framework-uri JS și alte librării sau instrumente JS constituie un avantaj
• Abilitatea de a colabora cu echipa tehnică
• Experiență în lucrul cu framework-urile aplicațiilor web (de exemplu, Symfony, Drupal, Magento), PHP, MySQL constituie un avantaj
• Experiența cu platforme e-Commerce constituie un avantaj
• Abilități de comunicare scrisă și verbală în limba engleză
• Abordare creativă, capacitatea de a rezolva probleme tehnice

Orice calificare în plus poate constitui un avantaj.
De asemenea, dacă există disponibilitatea, suntem dornici să vedem un portofoliu personal.

Beneficii

• Pachet salarial competitiv
• Beneficii sportive
• Program de lucru flexibil
• O carieră bine definită
• Un mediu de lucru profesionist și prietenos
• Activități de formare și teambuilding
• Activități de implicare comunitară
• Birou central și cool
• Perioadă de probă plătită
• Jocuri de echipă, competiții și petreceri în ultima vineri a fiecărei luni

Dacă ești interesat, lasă CV-ul la adresa office@icoldo.com. Așteptăm vești de la tine!